Adela Stan: Am pornit cu așteptări foarte mari

În prezent, Adela este studentă în anul III la Facultatea de Automatică și Calculatoare, a Universității Politehnice din București. Anterior experienței de internship în cadrul mReady, a absolvit trackul de Android la DevAcademy. În timpul liber participă la meetups, concursuri si hackatoane. Mereu veselă și plină de viață, ne împărtășește în continuare cum au fost pentru ea cele 3 luni de internship mReady.


Internship-Adela

 

La începutul primului an de facultate mi-am propus să fiu cât mai productivă și să fac cât mai multe în timpul meu liber. Tocmai de aceea am ales să nu pierd timpul în vacanța de vară și să o transform într-o experiență:  să învăț cât mai multe, nu doar pe plan educațional. Din punctul meu de vedere, un internship oferă o experiență complexă, întrucât, pe lângă partea de knowhow, oferă și un insight asupra ”vieții într-o companie”.

Interviul la mReady a fost sub forma unui hackaton și mi-a oferit ocazia să-mi formez o idee despre mediul de lucru în companie. Mi-am dat seama că este vorba despre un colectiv tânăr, însă cu experiență, pasionat și implicat. Așadar, am pornit cu așteptări foarte mari pentru mReady. Îmi doream să iau și eu din energia lor, din starea lor de bine și, bineînțeles, din cunoștințele lor.

Deși am avut setate așteptări foarte mari, acestea au fost cu mult depășite. Am învățat în această perioadă foarte multe lucruri ce țin de partea tehnică, într-un ritm extrem de antrenant, care nu a lăsat loc monotoniei. Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-am câștigat în urma experienței mReady este aptitudinea de a face diferența între ”cum se poate face” și ”cum se face corect”. Am avut parte de code review-uri periodice, care sunt esențiale pentru un programator entry-level. Deși am avut mult de muncă și am evoluat mult într-un timp foarte scurt, nu am simțit niciodată biroul ca pe un ”loc de muncă” în sensul clasic cu care suntem obișnuiți. Atmosfera a fost mereu destinsă, cu loc de glume și voie bună.

Cel mai neașteptat lucru pe care l-am învățat în aceste luni este sailing. La începutul celor 3 luni de internship nu aveam nici cea mai vagă idee că voi ajunge să cunosc ce înseamnă o ”voltă”, sau cum să reacționez pe un velier când cineva zice ”balcon”. Team building-ul mReady, care a fost participarea noastră ca și echipă la competiția de sailing Regatta IT 2017 a rămas în memoria mea drept una dintre cele mai palpitante experiențe. A fost pentru prima dată când am urcat pe un velier și am ajutat la manevrarea sa ー cu siguranță nu și ultima.

Unul dintre proiectele la care am lucrat în timpul internship-ului a fost mOffice ー o aplicație mobilă dedicată echipei mReady, cu focus pe organizarea mai bună în cadrul biroului. Pentru stabilirea temei de lucru am parcurs un drum invers față de un proiect venit de la un client. Important pentru noi a fost să stăpânim anumite tehnologii, motiv pentru care am pornit de la o listă de tehnologii pe care ne-am dori să învățăm a le implementa. Pe baza acestora, am stabilit niște funcționalități de aplicații mobile care le-ar folosi, pentru ca în final, în urma unui brainstorming de echipă să coagulăm o idee. mOffice a câștigat față de alte idei vehiculate datorită argumentelor solide pentru necesitatea aplicației. Prin intermediul aplicației se poate stabili comanda pentru mâncarea de prânz, rezolva task-uri, planifica zilele de naștere ale membrilor echipei, sau rezerva camerele de ședințe, pentru a nu exista suprapuneri.

Din toată experiența acestor luni, singurul lucru pe care l-aș modifica ar fi muzica din birou. E posibil ca în viitor mOffice să ajute și cu acest aspect. 🙂

Cea mai captivantă parte din procesul de dezvoltare al unei aplicații mobile mi se pare zona de UX/UI și aici nu fac referință doar la aliniatul textului, butoane, etc, ci mai degrabă la a crea custom view-uri. De exemplu, în timp ce lucram la mOffice a fost nevoie să creez un view care să reprezinte un timeline cu intervale de timp pentru rezervarea sălii de ședințe. Îmi place atenția la detalii și precizia necesară pentru crearea unei astfel de funcționalități.

În viitor îmi doresc să ajung să gândesc arhitectura proiectelor pe care voi lucra ー asta a devenit scopul meu personal, pentru care e nevoie însă de experiență și multe cunoștințe. Deocamdată voi continua să explorez și să perfecționez ceea ce știu deja, legat de Android.

 

Adela Stan


Citește în continuare despre experiența de internship mReady a lui Carmen Popa și a lui Mihai Mohora.

You may also like...

2 Responses

  1. November 13, 2017

    […] Citește în continuare despre experiența de internship mReady a lui Carmen Popa și a Adelei Stan. […]

  2. November 13, 2017

    […] în continuare despre experiența de internship mReady a Adelei Stan și a lui Mihai […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *